Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2017

De poți...

De poți, nu plânge când ai planuri frânte Și când dorințele lumești n-au împlinire; Dar plângi mereu cu-acela care plânge, Ca să îți vadă Cerul în privire. De poți, nu spune altora durerea Ce ți-o pricinuiesc în lume mulți,  Dar spune tuturor despre puterea Ce-o capeți prin iertare când asculți. De poți, nu te-ntrista când rugăciunea  Nu e-nsoțită iute de-un răspuns; Dar să te întristezi atunci când lumea Uzurpă lângă tine pe Isus. De poți, nu prinde calea disperării Atunci când valurile vieții vin; Dar dacă n-ai în tine gustul sării,  Cu disperare-ntoarce-te, deplin. De poți, nu spune că e greu pe Cale, Chiar dacă spinii-mpung când urci spre Cer,  Dar spune tuturor ce merg la vale,  Că de-L urmează pe Isus, nu pier. De poți, nu plânge când credința-i mică Și parcă-i tot mai greu să-naintezi, Dar plânge când Îl simți cum te ridică: Numai așa poți dragostea-I s-o vezi.. Și cât vei fi și-i mai avea suflare,  Să ai î

Chemări

Mă chemi 'napoi la măşti, peruci şi farduri, Mă chemi să joc acelaşi ieftin act; Mă chemi să mă afund din nou în valuri Şi-ncerci să mă atragi cu-acelaşi tact. Mă chemi 'napoi la cântece deşarte, Mă chemi să țin spectacolul în toi; Mă chemi cu ademenitoare şoapte Pe-acelaşi drum să mergem amândoi. Mă chemi să-mi vând iar viața pe gunoaie, Mă chemi să gust din nou din cupa ta, Mă chemi să-mi dai a goliciunii ploaie; Şi-aştepți s-ascult supus chemarea ta. Dar am răspuns deja altei Chemări, Şi am primit un nou destin, un nume, Sunt cetățean al unei alte Țări, Şi nu mă mai întorc la tine, LUME. (23 Iunie 2017, Gjern)                                                            Alina Manole, Chemarea mării