OFiicăDeRege

De ce nu-mi spui de câte ori greșesc Numai că Domnu-i bun și mă iubește, De ce îmi spui că e și sfânt și drept...? -Doar omu-n fiecare zi greșește... De ce nu-mi povestești numai de har De ce-mi repeți mereu despre pedeapsă? De ce-mi tot spui că este în zadar  Slujirea-mi făr-o ascultare aleasă?  De ce-mi spui doar în Dumnezeu să sper,  Să iert iubind, să cred, să mă sfințesc? De ce-mi spui că există iad și Cer? De ce?- Pentru că te iubesc!... (Lidia Maria Bărbînță, Berlin -13.11.2016)

Noiembrie zâmbește la fereastră  Cu-al frunzelor surâs îmbietor, Pictând încetișor povestea noastră, De toamnă, dragoste, de vis și dor... Iar cerul îmbrăcat în strai de ploaie, Ne cântă-n prag a toamnei nostalgii; Și ultimele flori suspină-n vale, În ritmul lin al sfintei melodii... Parfumul fin și dulce-al roadei coapte, Ne-mbie să visăm la bucuria  Acelei Vieți de Dincolo de moarte, În care va începe Veșnicia... -Nu va mai fi Noiembrie la poartă, Iar florile nu s-or mai ofili... Nu ne va mai zâmbi nici frunza moartă, Și n-or mai fi nici ploile târzii... Dacă-i minune toamna pe pământ,  Și toate ne încântă zi de zi,  Cu cât mai mult acolo-n Cerul Sfânt Ne-om bucura de Toamna din Vecii...?! Ni-e dor de Țara-aceea minunată În care ne va duce-al nost' Isus... Vom spune-adio toamnei de-altădată, Ne-așteaptă alta mai frumoasă Sus! (Lidia Maria Bărbînță, 2 Noiembrie 2016-Berlin)