Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2016

Surdo-mut.

Surd la zgomotul lumii Absurd,  Pășesc prin praful humii Cu urechea lipită de Cer,  Ascultând simfonii ce nu pier. Mut de orice cuvânt  Neplăcut,  Pășesc pe bătrânul pământ, Strigând cu dor în megafon: Hristos Isus e Domn, e Domn!  O zi aștept: când focul nestins Din piept,  Mă va aduce lângă Cel ce-a învins.- Surdo-mut la tărâmurile trecătoare,  Vreau să mă trezesc în eterna splendoare,  Lângă Mirele meu. Și să începem marea  Bucurie, Savurând o cafea cu gust de Veșnicie.  ( Lidia Maria Bărbînță, 28 Iunie 2016-Berlin )

Mă-mpovărează...

"Binecuvântat să fie Cel ce ne ia zilnic povara..." Mă-mpovărează trecerea prea grabnică a clipei, Mă-mpovărează roua prea des ivită-n gene, Mă-mpovărează praful cu care-aruncă-n mine Cei prea ușori în plumbul din zbaterea aripei. Mă-mpovărează lumea cu strigătu-i hain: Chemările 'napoi și-asurzitoare patimi, Mă-mpovărează-ntruna tăcerile din lacrimi, Mă-mpovărează vorba-mi prea goală de Amin. Mă-mpovărează lucruri ce pier și ce nu pier, Mă-mpovăreaz-adesea și mâini lingușitoare Ce mi le pun pe umăr acei tari de picioare, Cu rădăcini înfipte adânc în efemer... Dar este unul care îmi ia încet ocara, El este Domnul Vieții, Mântuiorul meu, El zilnic mă-ntărește și când îmi e prea greu, Mă-mbrățișează-n har, luându-mi și povara... (Lidia Maria Bărbînță, 21.06.2016-Berlin)

Dacă spui că ești creștin...

Dacă spui că ești creștin,  Să se vadă și prin fapte Că ești al Lui pe deplin, Nimic nu vă mai desparte- Despărțirea-nseamnă moarte. Fii creștin cu toată viața, Dacă spui că ești al Lui, Ce-i în suflet, spune fața: Ori ești templul Duhului,  Ori ești casa dracului. Dacă spui că vrei în Cer,  Poartă-te de-aici ca fiu  Și când orice-i efemer,  Va pieri, Acel ce-i Viu,  Te va scoate din pustiu. Fii creștin în orice zi, Nu numai când este soare,  Și când Cel ce va veni Să ne ia la Sărbătoare,  Să fii gata de plecare. Dacă spui că ești creștin,  Dă tot pentru-Mpărăție,  Dă-I întregul tău destin Și vei fi în bucurie,  Cu Isus, o Veșnicie! (Lidia Maria Bărbînță -21 Iunie 2016, Berlin)

Încurajează-ți inima...

    Încurajează-ți inima-n fiecare zi, Să aibă nădejde în Domnul vieții Repetă-i întruna, fără-ncetare: Stai neclintită-n El și FII TARE! Încurajează-ți inima-n fiecare zi,  Să primească supusă Cuvintele Vii Și las-o să zboare,mai Sus,înspre Cer,  Departe de lutul cu plumb efemer. Încurajează-ți inima-n fiecare zi,  Să dezlege lanțurile grelei robii,  Ce o mai țin închisă în ale firii fapte- E timpul să primească Duh nou de libertate.  Încurajează-ți inima-n fiecare zi,  Să bată pentru-Acela ce-i Viu din veșnicii,  Și necuprinsul Rai să se cuprindă-n ea,  Să poți de-aici începe Împărăția Sa. ( Lidia Maria Bărbînță, Iunie 2016-Berlin )

Încă o șansă ...

Mi-ai arătat și mie harul Tău,  Dar m-am lăsat orbit de ce-i lumesc, M-am dus ca un nebun pe drumul meu,  Uitând de Tine, Tatăl meu Ceresc. Ca Dima am privit doar spre vitrine,  Și dragostea de lume m-a cuprins; -Cum am uitat, crezând că fără Tine, Aș deveni un om de neînvins...- Și sunt chiar mai nevrednic decât Iuda,  Ce-a sărutat și a vândut o dat'... Dar eu, în fiecare zi cu punga Cerșeam arginții dorului furat! ... Mă-ntorc din nou la Casa părintească, Am hoinărit destul prin lumea mare; Și îndeajuns din troaca ei grotească Am năzuit spre roșcove murdare. Am îndrăznit să vin acum, o, Doamne,  C-am auzit că a mai fost un fiu Neascultător, nenorocit ca mine,  Dar L-ai primit din mort ce-a fost, ca viu. Primește-mă, Te rog, din nou, Părinte,  În casa noastră, de mai ai vreun loc,  Căci vreau Iubite, de-astăzi înainte,  Să nu mă mai despart de Tin' deloc!... (Lidia Maria Bărbînță, Berlin-12,13 Iunie 2016)