Mă-ntreb uimit, a câta oară... De ce în suflet n-a venit O caldă, dulce primăvară Cu flori și cântec fericit? De ce vedem doar norii negri Ce-acoperă seninul cer? De ce lăsăm ca vântul iernii Să ne aducă flori de ger? De ce dăm bucuria sfântă Pe isberg de tristeţi amare, De ce al nostru glas nu cântă De bunătatea Lui cea mare? De ce necazurile vieţii Ne sfâșie și ne doboară, De ce în zorii dimineţii Uităm de Sfânta Primăvară? De ce trăim pentru pământ, Purtând miresmele de ger? De ce al inimilor cânt Nu este îmbibat cu Cer? Visăm cu ochii triști minunea Când Domnul va veni pe nori Dar n-avem Primăvara-n suflet Și ne-nșelăm de mii de ori! Cum vom ajunge-n Veșnicie În Slava Cerului Măreaţă Când noi, săraci de bucurie, Ne-mpiedicăm orbiţi de ceaţă... Mă-ntreb uimit, a câta oară... Cum să ajungem fericiţi În calda, dulcea Primăvară Când n-o purtăm în noi de-aici? Luca 17,21: "...ia...