Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta nevrednic

Eu nu sunt vrednic, Doamne

Eu nu sunt vrednic, Doamne, de harul Tău măreț,  De dragostea Ta sfântă ce-ntrece orice margini, De binele ce-mi faci, de necuprins în pagini Sau cărți întregi. Cum, Doamne, să am în ochii-Ți preț? Eu nu sunt vrednic, Doamne, nici să privești spre mine,  Sau să mă iei în brațe când toți mă părăsesc,  Să-mi vindeci răni amare cu-al Tău balsam ceresc, Și să-mi ridici din nou un templu din ruine. Eu nu sunt vrednic, Doamne, de-a Ta Împărăție,  De Veșnicia-ntreagă de pace și belșug,  Și nici să stau la Masă cu cei ce-au tras la jug  Slujindu-Ți până-n moarte, ca și o jertfă vie.  Eu nu sunt vrednic, Doamne, al Tău să mă numesc,  Să-Ți faci milă de mine în orice slăbiciuni,  Să-mi dăruiești puterea de-a-nfăptui minuni. Eu nu sunt vrednic, Doamne, decât... să-Ți mulțumesc. ( Gjern-Denmark, 24 Iulie 2017 )