OFiicăDeRege

Draga mea, Pentru că ești specială Și iubită de Rege, Îţi urez cu profundă sfială: La mulţi ani cu bucurie Și aici, și-n veșnicie! Domnul Dumnezeu din Cer Să-ţi adune lacrimile De pe-obrazul efemer Și să-ţi asculte rugăciunile. Să fii o Ana, mama unui Samuel... Să crezi promisiunea Lui: Emanuel! Într-o zi, El îţi va auzi glasul Și te va răsplăti. Ploaia de lacrimi o va transforma În curcubeu de zâmbete. Și El- Domnul oștirilor te va îmbrăţișa Cu binecuvântarea Sa. La mulţi ani, femeie, să trăiești! Să fii biruitoare, prin Isus. Și flori de-azur în buchete cerești Să primești nu doar acum, Cât mergi pe-al telurului drum, Ci și atunci când ai s-ajungi Sus, În Primăvara Vieţii, cu Isus! Și vei uita de tot ce ţi-a mers în răspăr Cu floarea de Cer aninată în păr... (8 Martie 2016, Buciumi-Sălaj, România)

Mă-ntreb uimit, a câta oară... De ce în suflet n-a venit O caldă, dulce primăvară Cu flori și cântec fericit? De ce vedem doar norii negri Ce-acoperă seninul cer? De ce lăsăm ca vântul iernii Să ne aducă flori de ger? De ce dăm bucuria sfântă Pe isberg de tristeţi amare, De ce al nostru glas nu cântă De bunătatea Lui cea mare? De ce necazurile vieţii Ne sfâșie și ne doboară,  De ce în zorii dimineţii  Uităm de Sfânta Primăvară? De ce trăim pentru pământ,  Purtând miresmele de ger? De ce al inimilor cânt Nu este îmbibat cu Cer? Visăm cu ochii triști minunea Când Domnul va veni pe nori Dar n-avem Primăvara-n suflet Și ne-nșelăm de mii de ori! Cum vom ajunge-n Veșnicie În Slava Cerului Măreaţă Când noi, săraci de bucurie,  Ne-mpiedicăm orbiţi de ceaţă... Mă-ntreb uimit, a câta oară... Cum să ajungem fericiţi În calda, dulcea Primăvară Când n-o purtăm în noi de-aici? Luca 17,21: "...ia...

Luna mai este probabil cea mai frumoasă din an. Copacii au înviat, florile au răsărit iar oamenii parcă s-au trezit și ei din amorțeală. Întrebarea este câți au timp să observe că e primăvară? Narcisele de acasă s-au uscat și au trebuit înlocuite cu unele noi. Cele uscate încă mai răspândeau parfum. Poate că așa ar trebui să fim și noi. Nu contează vârsta, ci cât parfum creștinesc purtăm în noi. La scara blocului, un melc a făcut jumătate de zi până a ajuns să se lipească de geamul de la ușă. Parcă era o ventuză. În mod cert a greșit drumul însă era atât de hotărât să rămână lipit încât am crezut că se rupe când am încercat să salvez planeta. Oare să ne despartă cineva vreodată de...