O, zile numărate și ani ce ați trecut
Cu prea puțină roadă și prea mult timp pierdut,
Voi, nehrăniți flămânzi, ce tot cerșiți iubire
Voi , cei cu mâini întinse, setoși de apă vie....
Odaie, ce ai plâns cu ușa descuiată
Când cheia rugăciunii stătea-n sertar uitată.
Și voi, curate lacrimi, cum v-ați uscat ades
Când râsul lumii grabnic în sânu-mi l-am cules...
Cât El a stat afară din inima mea plină,
În plumbul de-ntuneric nu am mai fost lumină.
Ce bine-ar fi fost, Doamne, să fi umblat mai drept,
Mânat pe calea strâmtă de Sfatu-Ți Înțelept.
...La douăzeci de ani mă cercetez profund:
Cât am trăit cu Domnul și cât pentru pământ?
-Ajută-mă, Isuse, cu tot ce-ai pus în mine
Să Te urmez mereu cu dragoste pe Tine!
~1 Septembrie 2015~
Comentarii
Trimiteți un comentariu