Dar m-am lăsat orbit de ce-i lumesc,
M-am dus ca un nebun pe drumul meu,
Uitând de Tine, Tatăl meu Ceresc.
Ca Dima am privit doar spre vitrine,
Și dragostea de lume m-a cuprins;
-Cum am uitat, crezând că fără Tine,
Aș deveni un om de neînvins...-
Și sunt chiar mai nevrednic decât Iuda,
Ce-a sărutat și a vândut o dat'...
Dar eu, în fiecare zi cu punga
Cerșeam arginții dorului furat! ...
Mă-ntorc din nou la Casa părintească,
Am hoinărit destul prin lumea mare;
Și îndeajuns din troaca ei grotească
Am năzuit spre roșcove murdare.
Am îndrăznit să vin acum, o, Doamne,
C-am auzit că a mai fost un fiu
Neascultător, nenorocit ca mine,
Dar L-ai primit din mort ce-a fost, ca viu.
Primește-mă, Te rog, din nou, Părinte,
În casa noastră, de mai ai vreun loc,
Căci vreau Iubite, de-astăzi înainte,
Să nu mă mai despart de Tin' deloc!...
(Lidia Maria Bărbînță, Berlin-12,13 Iunie 2016)
Comentarii
Trimiteți un comentariu