Noiembrie

Noiembrie zâmbește la fereastră 

Cu-al frunzelor surâs îmbietor,

Pictând încetișor povestea noastră,

De toamnă, dragoste, de vis și dor...

Iar cerul îmbrăcat în strai de ploaie,

Ne cântă-n prag a toamnei nostalgii;

Și ultimele flori suspină-n vale,

În ritmul lin al sfintei melodii...

Parfumul fin și dulce-al roadei coapte,

Ne-mbie să visăm la bucuria 

Acelei Vieți de Dincolo de moarte,

În care va începe Veșnicia...

-Nu va mai fi Noiembrie la poartă,

Iar florile nu s-or mai ofili...

Nu ne va mai zâmbi nici frunza moartă,

Și n-or mai fi nici ploile târzii...

Dacă-i minune toamna pe pământ, 

Și toate ne încântă zi de zi, 

Cu cât mai mult acolo-n Cerul Sfânt

Ne-om bucura de Toamna din Vecii...?!

Ni-e dor de Țara-aceea minunată

În care ne va duce-al nost' Isus...

Vom spune-adio toamnei de-altădată,

Ne-așteaptă alta mai frumoasă Sus!

(Lidia Maria Bărbînță, 2 Noiembrie 2016-Berlin)