OFiicăDeRege

    Încurajează-ți inima-n fiecare zi, Să aibă nădejde în Domnul vieții Repetă-i întruna, fără-ncetare: Stai neclintită-n El și FII TARE! Încurajează-ți inima-n fiecare zi,  Să primească supusă Cuvintele Vii Și las-o să zboare,mai Sus,înspre Cer,  Departe de lutul cu plumb efemer. Încurajează-ți inima-n fiecare zi,  Să dezlege lanțurile grelei robii,  Ce o mai țin închisă în ale firii fapte- E timpul să primească Duh nou de libertate.  Încurajează-ți inima-n fiecare zi,  Să bată pentru-Acela ce-i Viu din veșnicii,  Și necuprinsul Rai să se cuprindă-n ea,  Să poți de-aici începe Împărăția Sa. ( Lidia Maria Bărbînță, Iunie 2016-Berlin )

Mi-ai arătat și mie harul Tău,  Dar m-am lăsat orbit de ce-i lumesc, M-am dus ca un nebun pe drumul meu,  Uitând de Tine, Tatăl meu Ceresc. Ca Dima am privit doar spre vitrine,  Și dragostea de lume m-a cuprins; -Cum am uitat, crezând că fără Tine, Aș deveni un om de neînvins...- Și sunt chiar mai nevrednic decât Iuda,  Ce-a sărutat și a vândut o dat'... Dar eu, în fiecare zi cu punga Cerșeam arginții dorului furat! ... Mă-ntorc din nou la Casa părintească, Am hoinărit destul prin lumea mare; Și îndeajuns din troaca ei grotească Am năzuit spre roșcove murdare. Am îndrăznit să vin acum, o, Doamne,  C-am auzit că a mai fost un fiu Neascultător, nenorocit ca mine,  Dar L-ai primit din mort ce-a fost, ca viu. Primește-mă, Te rog, din nou, Părinte,  În casa noastră, de mai ai vreun loc,  Căci vreau Iubite, de-astăzi înainte,  Să nu mă mai despart de Tin' deloc!... (Lidia Maria Bărbî...

Cu 30 de arginţi Te-a vândut Iuda, Doamne, Cu preţul unui rob sărman, nenorocit, -Dar vai de câte ori Te vindem pe gunoaie, Uitând dragostea mare cu care ne-ai iubit... Nepăsători Te vindem, prin ne-iertarea noastră, Prin ne-iubirea-n fapte, şi ne-credinţa-n Tine. Prin pocăinţa slabă şi prin uitarea proastă, Prin paşii fără urmă pe căile spre bine... -O, iartă-ne păcatul, ne pare rău, Părinte, Că-n lăcomia noastră, suntem prea plini de noi... Şi-ajută-ne să strângem comorile prea-sfinte, Să n-ajungem ca Iuda, în  iad, târând noroi. Vrem, Doamne, ca şi Petru, cu lacrimi de căinţă, Cu-o minte înnoită în fiecare zi, Să creştem în răbdare, să creştem în credinţă, Să câștigăm Viaţa-n eterne bucurii!  ( 21 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj )

Floarea pocăinţei vreau să-mi fie crin Alb imaculat, fără nicio pată, Ca oriunde merg și oriunde vin, Să presar mireasma dragostei curată. Floarea pocăinţei să-mi fie mereu Udată cu lacrimi sfinte de căinţă Ca odată-n Ceruri Domnul Dumnezeu Să îmi șteargă plânsul surd de neputinţă. Floarea pocăinţei, crește-o, Tu o, Doamne, Cât eu ud și semăn pe nori sau furtună, S-aud după anii uitatelor toamne, Binecuvântarea: "Vino, slugă bună!" Dacă nu avem floarea pocăinţei, Degeaba ne credem "eroii credinţei"... (18 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj)

De multe ori cântam, Isus, Cu gura larg deschisă, Cu ochii ridicați în sus, Dar inima...închisă.  De multe ori am auzit... Dar tare de urechi,  N-am ascultat nimic, nimic Și am rămas tot vechi. De multe ori Te-am alungat Cu mâinile ne-ntinse... Când Tu, Isuse, ai răbdat,  Lăsându-le străpunse. De multe ori am mers, Isus, Crezând că mă duc bine... Însă piciorul nesupus Călca pe căi străine.  De multe ori credeam că eu Sunt important întâi, Și L-am lăsat pe Dumnezeu Uitat la căpătâi.  De câte ori... De multe, multe,  Nu am fost templu sfânt și demn,  Dar azi, vreau curățirea. Doamne,  Ascultă-mi ruga când Te chem! 

Cu Dumnezeu în cea mai grea-ncercare, În cea mai neagră noapte-n viaţa mea Eu sunt mereu biruitoare Zâmbind spre zorii ce s-or arăta. -Zâmbesc și cânt Laudă doar Lui Plâng și cânt Slavă Domnului (În veci)! Când suferinţa mă apasă greu, Durerea fiinţa mea o copleșește... Eu plâng tăcută, dar sufletul meu Cântă, căci Domnul îmi zâmbește! -Zâmbesc și eu La sfânta-ncurajare Zâmbesc mereu Căci sunt biruitoare (Prin El)! Iar când mă va lua la El Acasă, Mă voi topi-n îmbrăţișarea Lui Și vom zâmbi-mpreună stând la masă Cu toţi biruitorii Domnului!

Nu pot şti de ce dintr-odată furtuna Trebuie să se dezlănţuie atât de aprig în jurul meu în furia ei; Dar ştiu aceasta – Dumnezeu veghează asupra căii mele, Şi pot să mă încred. Eu nu pot trage la o parte vălul nevăzut Care ascunde viitorul necunoscut de ochii mei, Nici nu ştiu dacă mă aşteaptă întunericul sau lumina; Dar pot să mă încred. Nu am putere să privesc dincolo de timp, Ca să văd încă de aici ţara de dincolo de râu; Dar ştiu aceasta – voi fi pentru totdeauna al lui Dumnezeu; Aşa că pot să mă încred.