Treceți la conținutul principal

De dragul Tău




De dragul Tău, în fiecare seară, 
Las toate grijile și mă gândesc la Tine: 
La cum mi-ai transformat viața precară,
Prin bogăția dragostei divine.


Din praful lumii m-ai cules, Isuse, 
M-ai împăcat cu Cerul și cu Tata, 
Mi-ai pus în suflet bucurii nespuse,
M-ai învățat să fiu de jertfă gata;


Mi-ai dat Cuvântul Tău ca și dreptar 
Și mi-ai trasat un drum, o cale strâmtă; 
Să pot urca spre Raiul Tău prin har, 
Împărtășind mireasma Ta cea sfântă. 

În fiecare zi mă întărești,
Și Duhul Tău cel Sfânt îmi dă putere,
Să Te urmez așa cum Tu dorești, 
Prin lepădarea de lumească vrere. 


Când valurile lumii mă lovesc
Și-mi zguduie din temelii viața,
Mă liniștești cu-al Tău Cuvânt ceresc 
Și-mi spui să îmi îndrept spre Tine fața. 

Îți mulțumesc, Isus, de tot ce-mi dai,
Că m-ai iubit întâi și pân' la capăt
Și mi-ai promis al Veșniciei plai,
În schimbul țăr'nei sărutate-n treacăt... 



(Gjern, 3 August 2017

Comentarii