Treceți la conținutul principal

O A Doua Sansa

A fost odata ca niciodata...

Incipitul suna deja a basm pueril in care raportul fictiune-realitate este mai mult sau mai putin perfect, dar a trecut vremea povestilor care ne captau atentia in copilaria de mult uitata in cutia prafuita de-amintiri...

Totusi, "A fost odata ca niciodata"... un copacel verde care se numea "Merisor". De cand se stia, traia in pace in gradina, alaturi de fratele sau, "Perisor". Erau inca tineri copaceii nostri, nu cunosteau prea multe despre lumea care ii inconjura.

Tot ce stiau cei doi frati era ca in fiecare zi se trezeau indata ce rasarea soarele pe cerul somnoros al diminetii. Primele minute din zi erau esentiale pentru cei doi. Cerul se deschidea prin fereastra stralucitoare a soarelui si timp de 15 minute priveau nestanjeniti spre Creatorul lor, care le tinea un 'speech' sfant. Ei taceau chitic uitandu'se cu drag spre Cel ce le vorbea prin ferestruica deschisa, sorbind cu nesat fiecare cuvant.

Apoi urmau alte 15 minute in care cei doi isi deschideau gura de sub frunze si... Worship adevarat Celui care ii crease. Un Creator minunat, apropo, avand in vedere ca ii asculta pe fiecare si nu pierdea niciun cuvant din ce spuneau. 15 minute ii asculta cum Ii ofera multumire si lauda pentru ca i'a creat atat de minunati si le daruieste putere sa creasca frumosi si sanatosi in fiecare zi.

In aceasta consta 'inviorarea' din fiecare dimineata. Urma vitaminizarea la micul dejun ceresc si dupa aceea fiecare isi vedea de treburile lui "copacesti", insa mereu erau cu privirea atintita in sus. In plus, nu miscau nici macar un mugur, o frunza, o floare, o crenguta sau un rod decat dupa indicatiile Creatorului.

Zilnic pasari nomade, care de care mai speciale si frumoase ieseau la shopping fredonand melodii vesele. Majoritatea isi cautau spatii unde sa isi amplaseze locuinta temporara. Dintre toti copacii din gradina, preferatii pasarelelor erau Merisor si Perisor. Desi erau cei mai ravniti copacei, cei doi nu incheiau contractele de afaceri decat cu acordul Creatorului lor. Si le mergea bine amandurora...pana intr-o zi.

Era luni dimineata. Imediat dupa micul dejun, copaceii nostri incepura sa munceasca linistiti, continuandu'si afacerile obisnuite. In aglomeratia aceea isi facura loc un grup de pasarele atat de frumoase, cum nu mai vazusera niciodata. Si cantau superb, mai fermecatoare melodii nu rasunasera in urechile celor doi copacei nicicand.

Privira plini de incantare spre Cel ce le daduse viata, iar El le facu semn sa refuze contractul. Uimiti, cei doi le alungara. A doua zi erau din nou prezente. Si iar primira un "NU", in ciuda trilurilor magnifice. Venira toata saptamana, rabdatoare si parca din ce in ce mai incantatoare cu fiecare zi ce trecea.

Vineri, Perisor, vrajit la maximum de sunetul muzicii, inchise ochii si uitand de Creator si de sfaturile disperate ale fratelui sau, incheie contractul cu ele. Din acea zi si-a pierdut contactul cu Creatorul. Nu mai privea spre cer. Dimineata nu mai era prezent la inviorare. Prefera sa asculte melodia chiriaselor lui. Petrecea toata ziulica doar cu ele, nepasandu'i de alte contracte sau afaceri. Ii placea enorm cand il gadilau si se jucau cu el.

Dar zilele treceau si el cu ochii'n iarba verde nu mai crestea. Ii cazura frunzele de la atata gadilat. Mugurii nu mai aparusera, deci flori si roade erau de mult uitate. Si de fratele sau care statea la cativa pasi de el, uitase. Nici nu'l mai vedea de fapt, pentru ca Merisor se transformase intr'un copac minunat acum, pe cand el putea sa priveasca doar in jos. Nu mai vedeai nicio urma de prospetime pe chipul lui Perisor. Imbatranea prematur imbatat de fericirea superficiala pe care i'o ofereau pasarelele lui iubite.

Intr'o zi- acea zi- se trezi singur si parasit. Abia atunci isi aminti de Creatorul lui, de frate'sau si de adevarata viata fericita de demult. Avusese o sansa la binecuvantare, insa o irosise. Mai exista oare o a doua sansa pentru el?

Obrajii sai ardeau de rusine reflectand nenumaratele pareri de rau si regrete. Ofta profund... Nu indraznea sa isi ridice ochii inrositi de plans inspre cer. Nici nu stia daca mai putea face acest lucru.

Deodata, un strop de credinta picura pe crengile lui uscate. Acesta il facu sa tresara si minune! Reusi sa priveasca spre Cer.

In urmatoare clipa era salvat. De atunci incolo, a trait fericit alaturi de Creatorul sau care il ajuta sa creasca sanatos in fiecare zi. Aproape il ajunsese pe Merisor in inaltime si toti erau plini de bucuria regasirii.

Sfarsitul povestii.

TU nu ai fost creat copac, esti o faptura mult mai minunata, dar povestea lor e probabil asemanatoare cu a ta. Cu radacinile prea adanc afundate in teluric ai uitat sa mai privesti in SUS. Si dragostea de Terra si de melodiile inselatoare te'au transformat dintr'un fiu sau fiica de Rege, intr'un cersetor amarat si singur precum Perisor cel pipernicit si fara vlaga.

Ti'ai pierdut adevarata identitate odata cu prima sansa de iertare oferita de Tatal, dar AZI e momentul celei de a doua sanse.

Poate e ultimul, nu'l pierde,
Fiu/Fiica de Rege ! :)

Comentarii