Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din aprilie, 2016

Imnul învierii-de Lidia Maria Bărbînţă

A înviat Hristos, ca noi s-avem Viaţă, Și să fim lângă El, în Marea Dimineaţă. De-aceea cât trăim, cânta-vom ne-ncetat Cântarea bucuriei: Hristos a înviat! Înfrânt e boldul morţii, Isus a biruit, Prin El trăi-vom veșnic, prin Cel ce ne-a iubit. El a purtat povara păcatului amar Și-apoi a înviat, s-avem Viaţa-n dar! Veniţi cu mulţumire, să-L lăudăm în cor, Pe Cel Atotputernic, Stăpân, Biruitor. Și să trăim frumos, vestind cu-adevărat Că și-n viaţa noastră Hristos a înviat! Nu este fericire mai mare ca aceasta: Isus Hristos e Viu, și să revină-i gata. Fiţi pregătiţi cu toţii, El vine ca-Mpărat, Să-Și ia Mireasa-Acasă: Hristos a înviat! ( 29 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj )

Când tristeţea te apasă...-de Teo Bărbînţă

Când ești trist și supărat, Adu-ţi aminte ce te-ai rugat. Când ai motiv de supărare, Adu-ţi aminte de binecuvântare. Când singurătatea te apasă, Adu-ţi aminte: Dumnezeu nu te lasă. Când speranță nu mai ai, Adu-ţi aminte ce vise aveai. Când depresia îţi bate în ușă, Adu-ţi aminte și fugi pe geam. Când gânduri negre dau târcoale, Adu-ţi aminte: lumina o găsești la Dumnezeu. Când ai un gol imens in suflet, Adu-ţi aminte că are forma lui Dumnezeu. Când boala stă lipită de tine, Adu-ţi aminte să stai lipit de Dumnezeu. Când crezi că totul s-a terminat, Adu-ţi aminte: Isus a inviat. Când crezi că nu mai poți, Adu-ţi aminte: El poate totul! ( 26 Aprilie 2016 )

Cu 30 de arginţi...- de Lidia Maria Bărbînţă

Cu 30 de arginţi Te-a vândut Iuda, Doamne, Cu preţul unui rob sărman, nenorocit, -Dar vai de câte ori Te vindem pe gunoaie, Uitând dragostea mare cu care ne-ai iubit... Nepăsători Te vindem, prin ne-iertarea noastră, Prin ne-iubirea-n fapte, şi ne-credinţa-n Tine. Prin pocăinţa slabă şi prin uitarea proastă, Prin paşii fără urmă pe căile spre bine... -O, iartă-ne păcatul, ne pare rău, Părinte, Că-n lăcomia noastră, suntem prea plini de noi... Şi-ajută-ne să strângem comorile prea-sfinte, Să n-ajungem ca Iuda, în  iad, târând noroi. Vrem, Doamne, ca şi Petru, cu lacrimi de căinţă, Cu-o minte înnoită în fiecare zi, Să creştem în răbdare, să creştem în credinţă, Să câștigăm Viaţa-n eterne bucurii!  ( 21 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj )

Imn de Laudă- de Lidia Maria Bărbînţă

Cuvântul Tău e-o sabie-ascuţită, Prezenţa Ta e-un foc mistuitor. Înţelepciunea Ta-i nemărginită. Iar pacea Ta-i un limpede izvor. Tăcerea Ta e înfricoșătoare, Iar Vorba-Ţi e mai tare ca un tunet, Puterea Ta nu are-n veci hotare, Și zi de zi-aud Dragostea-Ţi răsunet. Ești sfânt și bun, neînţeles de Mare, Iar eu mă plec smerit în Faţa Ta. M-ai copleșit cu binecuvântare, Să-Ţi răsplătesc nicicând nu voi putea! De-aceea, vreau ca lauda mea toată Doar Ţie să Ţi-o-nchin pe-acest pământ: Am tot ce am din Mâna Ta bogată, Fii lăudat, în veci, Tată Preasfânt! (19 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj)

Floarea pocăinţei.-de Lidia Maria Bărbînţă

Floarea pocăinţei vreau să-mi fie crin Alb imaculat, fără nicio pată, Ca oriunde merg și oriunde vin, Să presar mireasma dragostei curată. Floarea pocăinţei să-mi fie mereu Udată cu lacrimi sfinte de căinţă Ca odată-n Ceruri Domnul Dumnezeu Să îmi șteargă plânsul surd de neputinţă. Floarea pocăinţei, crește-o, Tu o, Doamne, Cât eu ud și semăn pe nori sau furtună, S-aud după anii uitatelor toamne, Binecuvântarea: "Vino, slugă bună!" Dacă nu avem floarea pocăinţei, Degeaba ne credem "eroii credinţei"... (18 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj)

Isuse, vreau să Te aleg- de Lidia Maria Bărbînťă

Isuse, vreau să Te aleg pe Tine În orice zi, mai grea sau mai ușoară; Căci numai lângă pieptul Tău mi-e bine, Chiar dacă-i frig și e furtună-afară. Ispititorul vine cu-amăgire, Dar Tu mă pregătești să pot ieși, Din orice cursă îmi dai izbăvire, Și mă înveţi să pot frumos trăi. Necazul îmi rânjește de la poartă, Dar Tu-mi zâmbești, și eu stau liniștit: Ai potolit chiar marea-nfuriată, Cum să mă tem, când Tu ai biruit?! De-aceea, Te aleg mereu pe Tine, Și-aleg să Te slujesc cât voi trăi, Numai iubirea și puterea Ta mă ţine, De-aici, și până Sus, în Veșnicii! (16 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj)

O rugăciune- de Lidia Maria Bărbîntă

Sunt clipe-n viaťă când mi-e greu să urc, Şi spinii rău străpung a mea fiinťă, Iar oamenii mă părăsesc, se duc, Sunt tot mai slab, căzut în neputinťă... În cine, Doamne, să mă mai încred, Şi cui să-i spun durerea mea cea mare? Doar Tie, Dumnezeule măreť- Căci numai Tu îmi poťi da alinare! Eşti pacea mea din zilele-agitate, În nopťi de chin eşti bucuria mea, Eşti dragoste, putere, bunătate, Izbăvitorul, cetăťuia mea. Nimic nicicând să nu mă mai despartă, De Tine, Doamne, Mântuirea mea, Să pot intra pe a măririi poartă, Şi să primesc îmbrăťişarea Ta! (13-14 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj)

Stai sub ocrotirea...-de Lidia Maria

Stai sub ocrotirea Celui preaînalt, Și fă-ţi loc de-odihnă chiar la umbra Sa, Ca să poţi să spui în ziua de-asalt: "El îmi este pururi cetăţuia mea!" Să n-ai deloc teamă nici de groaza nopţii, Nici de vreo săgeată  trimisă de cel rău, Căci Acel ce este Domnul sfânt al Vieţii, Nu te va lăsa să te-afunzi în hău! O mie să cadă alături de tine, Tu să nu te temi, Domnul e prezent! Ești păzit mereu și purtat spre bine, De un Tată veșnic bun, milos, atent! Să te-ncrezi în Domnul care te iubește, Azi, și-n orice clipă, orișice-ar veni. El e-Atotputernic, de-aceea-ndrăznește, Prin El și cu El, tu poţi birui! (12 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj, Ro)

Citate de Mărţișor.

"E nevoie în Biserici de tipi care să zidească și să lupte! Să consolideze, să ridice moralul. Să vegheze, să învingă păcatul. Să nu facă compromis. Să se dedice pe sine… Stați cu ochii pe Hristos. Întoarceti-vă acolo unde l-ați lăsat. Dați molozul la o parte din viață, din biserici. Fiți gata să dați socoteală oricui. Luați mistria, sabia. Dar și Biblia." (N. Geantă) "Ieșiţi din zăpadă! Scoateţi mașina din garajul confortului, nepăsării, fricii." (V. Pustan) "Dar dacă întoarcem spatele tristeţii şi rămânem credincioşi chemării lui Dumnezeu, lumina va străluci din nou şi noi vom fi mai tari." (J.R. Miller) "Nu există om mântuit care să nu depună mărturie. Și dacă e femeie și dacă a fost în parcarea vieţii până atunci. Din păcate există creștini care tac, dar eu mă gândesc dacă-s mântuiţi ăia." (V.P.) "Zâmbiţi vieţii oridecâte ori se poate și întotdeauna se poate..." (N.G.) "Canaanul nu se ia fără luptă!... Nu plecaţi nic

Strigăt de luptă.-de Lidia Maria Bărbînţă

Coboară azi, creștine, din patul nepăsării, Trezește-te degrabă din somnul renunţării. Și luptă, luptă, luptă ca un ostaș destoinic, Să ieși biruitor prin Cel Atotputernic! Stă Arma Rugăciunii pitită în rastel, Și Coiful Mântuirii zace pierdut și el... Iar Sabia în teacă a-nţepenit de mult Săgeţi te-au adormit de când stai fără scut. Dezbracă-te de haina cea veche și murdară Ce-ai îmbrăcat-o singur pășind pe-a lumii scară. Mai bine te încinge cu Adevărul Sfânt, Și încălţat cu pace, să poţi lupta cu-avânt. Iar platoșa dreptăţii s-o porţi cu umilinţă, Căci Domnul Dumnezeu ţi-oferă biruinţă! Cu armătura toată-mbrăcat fii zi de zi, Numai așa în luptă te poţi împotrivi! Nu aștepta ca alţii să lupte-n locul tău, Fără lupta cea bună n-ajungi în Raiul Său. Trezește-te chiar astăzi, cât încă mai e timp, Și luptă, luptă, luptă, să nu rămâi învins! Prin Domnul ai izbândă, de El ești dependent, Să nu-ţi imaginezi că poţi lupta atent Doar pri