Floarea pocăinţei.-de Lidia Maria Bărbînţă

Floarea pocăinţei vreau să-mi fie crin

Alb imaculat, fără nicio pată,

Ca oriunde merg și oriunde vin,

Să presar mireasma dragostei curată.

Floarea pocăinţei să-mi fie mereu

Udată cu lacrimi sfinte de căinţă

Ca odată-n Ceruri Domnul Dumnezeu

Să îmi șteargă plânsul surd de neputinţă.

Floarea pocăinţei, crește-o, Tu o, Doamne,

Cât eu ud și semăn pe nori sau furtună,

S-aud după anii uitatelor toamne,

Binecuvântarea: "Vino, slugă bună!"

Dacă nu avem floarea pocăinţei,

Degeaba ne credem "eroii credinţei"...

(18 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj)