Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta poezii crestine

Eu nu sunt vrednic, Doamne

Eu nu sunt vrednic, Doamne, de harul Tău măreț,  De dragostea Ta sfântă ce-ntrece orice margini, De binele ce-mi faci, de necuprins în pagini Sau cărți întregi. Cum, Doamne, să am în ochii-Ți preț? Eu nu sunt vrednic, Doamne, nici să privești spre mine,  Sau să mă iei în brațe când toți mă părăsesc,  Să-mi vindeci răni amare cu-al Tău balsam ceresc, Și să-mi ridici din nou un templu din ruine. Eu nu sunt vrednic, Doamne, de-a Ta Împărăție,  De Veșnicia-ntreagă de pace și belșug,  Și nici să stau la Masă cu cei ce-au tras la jug  Slujindu-Ți până-n moarte, ca și o jertfă vie.  Eu nu sunt vrednic, Doamne, al Tău să mă numesc,  Să-Ți faci milă de mine în orice slăbiciuni,  Să-mi dăruiești puterea de-a-nfăptui minuni. Eu nu sunt vrednic, Doamne, decât... să-Ți mulțumesc. ( Gjern-Denmark, 24 Iulie 2017 )

Urări de bine

Dumnezeu să-ți binecuvânteze viața Cu tot ce-i mai bun și mai frumos, Și mereu să-ți lumineze fața  Ca prin El să fii victorios. Dumnezeu să-ți dea pacea iertării În a harului Său bogăție, Și în veci minunea îndurării Să-ți aducă-n suflet bucurie. Dumnezeu să te călăuzească În tot mersul tău pe-acest pământ, Și Lumina Lui sfântă, cerească, Far să-ți fie și-acoperământ. Dumnezeu să-ți fie-a ta comoară, Al inimii-avut mai prețios- Toate faptele firești să moară, Să trăiești prin Duhul lui Hristos. Dumnezeu să-ți fie împlinirea În tot ce-ți dorești și ce visezi; Iar întâiul dor să ai sfințirea, Învățând să mori, să-nvii, să crezi... Dumnezeu să-ți fie întregire, Primul cel mai drag din Univers; Și-ntr-un cântec mai presus de fire Să-L slăvești cu al iubirii vers. Dumnezeu să-ți fie începutul Și sfârșitu-n orișice lucrare, Ca să poți ajunge Sus, în Cerul Veșniciei slavei viitoare. ( Gjern, Iulie 201...

Chemări

Mă chemi 'napoi la măşti, peruci şi farduri, Mă chemi să joc acelaşi ieftin act; Mă chemi să mă afund din nou în valuri Şi-ncerci să mă atragi cu-acelaşi tact. Mă chemi 'napoi la cântece deşarte, Mă chemi să țin spectacolul în toi; Mă chemi cu ademenitoare şoapte Pe-acelaşi drum să mergem amândoi. Mă chemi să-mi vând iar viața pe gunoaie, Mă chemi să gust din nou din cupa ta, Mă chemi să-mi dai a goliciunii ploaie; Şi-aştepți s-ascult supus chemarea ta. Dar am răspuns deja altei Chemări, Şi am primit un nou destin, un nume, Sunt cetățean al unei alte Țări, Şi nu mă mai întorc la tine, LUME. (23 Iunie 2017, Gjern)                                                            Alina Manole, Chemarea mării

Și nu peste mult timp...

ȘI NU PESTE MULT TIMP , mă vei lua Acasă, În Țara Bucuriei și Dragostei depline. Vei fi al meu drag Mire, iar eu Ți-oi fi mireasă, Uitând pe veci Pământul țesut cu mărăcine... ȘI NU PESTE MULT TIMP , voi fi cu Tine-n slavă Și vom serba minunea adevăratei Vieți,  Căci nu va mai fi moartea cu gustu-i de otravă,  Ci vom trăi eternul seninei Dimineți. ȘI NU PESTE MULT TIMP , mă vei lua în Ceruri,  Să mă așezi cu Tine la Nunta pregătită; Să uit de foamea pâinii și setea apei, pururi, Gustând pe săturate bucata-nveșnicită. ȘI NU PESTE MULT TIMP , voi fi-n Împărăție, Și voi uita ce-nseamnă "pribeag și călător"; Voi sta cu Tine, Mire, pe Scaunul de Domnie,  În Patria mea dulce de dincolo de nor! ( Lidia Maria-12 Februarie 2017, Berlin )

Hristos, Pacea mea

Tu ai fost pacea mea, Isus, În vreme de restriște, de necaz. Când marea-nfuriată de nespus Răcnea, să mă câștige ei supus,  Tu ai fost pacea mea, Isus,  Și mi-ai șters lacrima de pe obraz... Tu ești, Isuse, și azi, pacea mea,  O pace care nu din lume vine. Ca o lumină-n noaptea cea mai grea,  Și ca un curcubeu în vreme rea, Tu ești, Isuse, astăzi, pacea mea Și inima-mi se bucură în Tine... Tu vei rămâne pacea mea, Hristos, În fiecare zi, cu nori, cu ceață. Dar și atunci, în veacul glorios, Când n-a mai fi durerea mea de jos, Tu vei rămâne pacea mea, Hristos,  Și zâmbetul iubirii de VIAȚĂ...! (Lidia Maria, 10 Februarie 2017, Berlin)

Ce folos?!

Ce folos să porţi haine curate, Dacă înăuntru ești murdar; Ce folos să ai parfumuri scumpe, Dacă n-ai tămâie pe Altar...? Ce folos să fii frumos la chip, Dacă-n suflet e stăpân urâtul; Sau să ai castele de nisip, Când în casa-n Cer îţi bate vântul?  Ce folos să ai cel mai bun nume, Dacă nu ești scris în Cartea Vieţii; Ce folos să ai succes în lume, Dacă n-apuci zorii Dimineţii...? Ce folos să-ţi fie viaţa plină  Cu prieteni buni și cu petreceri, Dacă-n ochii tăi nu e lumină Și Isus Hristos nu ţi-e prieten? Ce folos să poţi să trăiești bine, Dacă mori fără de Dumnezeu; Ce folos, folos, va fi de tine, Dacă nu ajungi în Raiul Său?! (Lidia Maria, 10 Februarie 2017, Berlin)

Înșelătoare cânturi de iubire...

Înșelătoare cânturi de iubire,  Mi-ați risipit toți anii tinereții... Dar astăzi L-am găsit pe al meu Mire, Când mă striga în zorii dimineții. M-a cucerit cu blânda Lui privire,  Și cu dulceața ce-o avea în glas; Iar când m-a strâns în brațe cu iubire,  O zi-mi păru mai scurtă ca un ceas... Tânjisem toată viața după Mire  În tainicele ne-nțelese doruri,  Și-mi suspina ființa ne-mplinită Precum un pui ce s-a pierdut de stoluri. A fost o vreme când cântam întruna Ale himerei cânturi de iubire,  Și îmi părea că pentru totdeauna Aceasta e măreața mea menire. Dar când m-a întâlnit Stăpânul Vieții,  Acela ce e Veșnica Iubire, N-am mai dorit să fiu nimic pe lume- Decât Mireasa celui mai scump Mire! Iar azi sunt fericită și pot spune  Că sunt iubită de-Mpăratul meu; Și nu există niciun cânt pe lume Ca imnul DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU!  (Lidia Maria Bărbînță, Septembrie-Octombrie 2016, Berl...

Douăzecișiunu. 🍒

La 21... Nu pot să tac nicicum,  Ci spun cu mulțumire:  Ce bun ești, Doamne, bun...! La 21... Nu pot să nu Îți cânt Cu inima și viața: Ce sfânt ești, Doamne, sfânt...! La 21... Nu pot să mă opresc  Să nu-Ți vestesc Iubirea Și harul Tău ceresc!  La 21... Mă-nchin cu umilință Și vreau deplin, Isuse,  Să umblu prin credință. La 21... Cu mai mult dor și spor Doresc să Te slujesc, Iubitul meu Păstor!  La 21... Tot ce-i cinstit și bun Vreau să mă-nsuflețească Pe-al vieții sfinte drum. La 21... Sunt cu un pas mai sus De ținta mult dorită,  De Raiul Tău, Isus.  La 21... Mai am un dor nespus: Aș vrea să-mi crească aripi,  Să pot zbura mai Sus...!  La 21... Nu-i timpul să pierd timp, Ci să aștept luptând  Eternul Anotimp! (Lidia Maria Bărbînță, 01 Septembrie 2016- Berlin)

Trezește-ne, AZI, Doamne!

Trezește-ne, AZI, Doamne,  Din somnul disperării,  Și pune-n noi nădejde În vremea încercării.  Trezește-ne, AZI, Doamne,  Din somnul nepăsării,  Și fă s-avem iubirea Aprinsă-n locul urii.  Trezește-ne, AZI, Doamne,  Din somnul lenevirii,  Și dă-ne hărnicia  Și dragostea slujirii.  Trezește-ne, AZI, Doamne,  Din somnul neputinței,  Și fă-ne rugăciunea  O aripă credinței. Trezește-ne, AZI, Doamne,  Din somnul nesfințirii,  Să fim curați în lumea  Supusă putrezirii. Trezește-ne, AZI, Doamne,  Din somnul nevegherii,  Ca să ajungem și noi  În Țara Primăverii. Trezește-ne, AZI, Doamne,  Că prea de mult dormim,  Și-adu-ne iar aminte Să ne mai pocăim... Trezește-ne, AZI, Doamne,  E timpul pregătirii: E-aproape-a Ta Venire,  Și Slava Nemuririi.  Trezește-ne, AZI, Doamne,  Stăpâne Sfânt și ...

Închinare. •.^

Vreau, Doamne, rugăciunea mea Să o Înalț azi către Tine.  Cu inima și viața mea,  Cu dor etern aprins în mine,  Cu tot ce am și sunt, Stăpâne,  Mă-nchin complet 'naintea Ta. Un foc mistuitor de-aș fi Aș semăna mereu cu Tine,  Și-un susur blând de-aș deveni Sau râuri de iubire pline,  Te-ai arăta mai viu în mine,  Căci doar prin Tine pot trăi. De-aceea, astăzi vin smerit Și cu dorință de sfințire. Mă-nchin, Isuse Preaiubit,  Tu meriți laudă și mărire,  Căci ești Speranță, Nemurire Și doar prin Tine sunt sfințit. Să fii în veci glorificat Pentru că ești Atotputernic. Ești Suveran, ești Împărat Ești Dragoste, ești Sfânt, ești Veșnic,  Stăpânul Păcii, dulce Sfetnic,  Ești Domnul Vieții Minunat!  Tu locuiești acum în mine Ca Domn măreț și Salvator. Dar, când din slăvile divine, Va răsuna un glas prin nor: "Hristos este Biruitor!", Mă vei lua Acas' la Tine... (...

Greutăți

E-atât de grea credința-n așteptare,  Când plâng eternele întârzieri Genunchii mei, aveți încă răbdare! El e-n control și astăzi, ca și ieri! E-atât de complicată amânarea Răspunsului la ruga arzătoare,  O, mâini, să nu uitați că-mpreunarea  Vă face dulce-a voastră așteptare. E-atât de-nvolburată marea vieții,  Când parcă Domnul nostru doarme dus,  Nu plângeți, ochii mei, sub vălul ceții,  Ci ațintiți-vă privirile în Sus! El e Stăpân peste întreg pământul: Când mării-i spune:"taci", marea se-oprește, Și El nu doarme, nici când bate vântul De-aceea, inimă-mi fricoasă, îndrăznește!  E-atât de greu când șoapta cea vrășmașă Îmi spulberă puțina mea credință Urechea mea, nu te pleca-n cenușă,  Ascultă susurul de biruință!  Și pare-atât de greu când nu aude nimeni Suspinul, râsul, vorba mea sau cântul- Dar nu te teme, suflet, nu ești singur  Cu tine este Dumnezeu Preasfântul!  (Li...

Mă-mpovărează...

"Binecuvântat să fie Cel ce ne ia zilnic povara..." Mă-mpovărează trecerea prea grabnică a clipei, Mă-mpovărează roua prea des ivită-n gene, Mă-mpovărează praful cu care-aruncă-n mine Cei prea ușori în plumbul din zbaterea aripei. Mă-mpovărează lumea cu strigătu-i hain: Chemările 'napoi și-asurzitoare patimi, Mă-mpovărează-ntruna tăcerile din lacrimi, Mă-mpovărează vorba-mi prea goală de Amin. Mă-mpovărează lucruri ce pier și ce nu pier, Mă-mpovăreaz-adesea și mâini lingușitoare Ce mi le pun pe umăr acei tari de picioare, Cu rădăcini înfipte adânc în efemer... Dar este unul care îmi ia încet ocara, El este Domnul Vieții, Mântuiorul meu, El zilnic mă-ntărește și când îmi e prea greu, Mă-mbrățișează-n har, luându-mi și povara... (Lidia Maria Bărbînță, 21.06.2016-Berlin)

Dacă spui că ești creștin...

Dacă spui că ești creștin,  Să se vadă și prin fapte Că ești al Lui pe deplin, Nimic nu vă mai desparte- Despărțirea-nseamnă moarte. Fii creștin cu toată viața, Dacă spui că ești al Lui, Ce-i în suflet, spune fața: Ori ești templul Duhului,  Ori ești casa dracului. Dacă spui că vrei în Cer,  Poartă-te de-aici ca fiu  Și când orice-i efemer,  Va pieri, Acel ce-i Viu,  Te va scoate din pustiu. Fii creștin în orice zi, Nu numai când este soare,  Și când Cel ce va veni Să ne ia la Sărbătoare,  Să fii gata de plecare. Dacă spui că ești creștin,  Dă tot pentru-Mpărăție,  Dă-I întregul tău destin Și vei fi în bucurie,  Cu Isus, o Veșnicie! (Lidia Maria Bărbînță -21 Iunie 2016, Berlin)

De la Isaia 41,10- Lidia Maria Bărbînță

Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, Chiar de treci prin apele adânci, Chiar de focul cu văpaia-i vine, Nu te teme, sunt cu tine-atunci! Nu privi deloc cu-ngrijorare, Chiar de norii-n suflet s-au ascuns, Chiar de zâmbetul n-are culoare, Sunt cu tine, și-asta ți-e deajuns! Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Eu te întăresc și te ajut, Eu te scot biruitor mereu... Dreapta mea îți este veșnic scut! (Mai 2016, Buciumi-Sălaj)

Stai sub ocrotirea...-de Lidia Maria

Stai sub ocrotirea Celui preaînalt, Și fă-ţi loc de-odihnă chiar la umbra Sa, Ca să poţi să spui în ziua de-asalt: "El îmi este pururi cetăţuia mea!" Să n-ai deloc teamă nici de groaza nopţii, Nici de vreo săgeată  trimisă de cel rău, Căci Acel ce este Domnul sfânt al Vieţii, Nu te va lăsa să te-afunzi în hău! O mie să cadă alături de tine, Tu să nu te temi, Domnul e prezent! Ești păzit mereu și purtat spre bine, De un Tată veșnic bun, milos, atent! Să te-ncrezi în Domnul care te iubește, Azi, și-n orice clipă, orișice-ar veni. El e-Atotputernic, de-aceea-ndrăznește, Prin El și cu El, tu poţi birui! (12 Aprilie 2016, Buciumi-Sălaj, Ro)

De 8 Martie...- de Lidia Maria Barbinta

Draga mea, Pentru că ești specială Și iubită de Rege, Îţi urez cu profundă sfială: La mulţi ani cu bucurie Și aici, și-n veșnicie! Domnul Dumnezeu din Cer Să-ţi adune lacrimile De pe-obrazul efemer Și să-ţi asculte rugăciunile. Să fii o Ana, mama unui Samuel... Să crezi promisiunea Lui: Emanuel! Într-o zi, El îţi va auzi glasul Și te va răsplăti. Ploaia de lacrimi o va transforma În curcubeu de zâmbete. Și El- Domnul oștirilor te va îmbrăţișa Cu binecuvântarea Sa. La mulţi ani, femeie, să trăiești! Să fii biruitoare, prin Isus. Și flori de-azur în buchete cerești Să primești nu doar acum, Cât mergi pe-al telurului drum, Ci și atunci când ai s-ajungi Sus, În Primăvara Vieţii, cu Isus! Și vei uita de tot ce ţi-a mers în răspăr Cu floarea de Cer aninată în păr... (8 Martie 2016, Buciumi-Sălaj, România)

Dor de primăvară...-de Lidia Maria Bărbînță

Mă-ntreb uimit, a câta oară... De ce în suflet n-a venit O caldă, dulce primăvară Cu flori și cântec fericit? De ce vedem doar norii negri Ce-acoperă seninul cer? De ce lăsăm ca vântul iernii Să ne aducă flori de ger? De ce dăm bucuria sfântă Pe isberg de tristeţi amare, De ce al nostru glas nu cântă De bunătatea Lui cea mare? De ce necazurile vieţii Ne sfâșie și ne doboară,  De ce în zorii dimineţii  Uităm de Sfânta Primăvară? De ce trăim pentru pământ,  Purtând miresmele de ger? De ce al inimilor cânt Nu este îmbibat cu Cer? Visăm cu ochii triști minunea Când Domnul va veni pe nori Dar n-avem Primăvara-n suflet Și ne-nșelăm de mii de ori! Cum vom ajunge-n Veșnicie În Slava Cerului Măreaţă Când noi, săraci de bucurie,  Ne-mpiedicăm orbiţi de ceaţă... Mă-ntreb uimit, a câta oară... Cum să ajungem fericiţi În calda, dulcea Primăvară Când n-o purtăm în noi de-aici? Luca 17,21: "...ia...

In cele mai grele momente... -de Lidia Maria Bărbînță

În cele mai grele momente din viață, Când cerul e prea greu pe umărul tău, Iar ploaia de lacrimi îți curge pe față: Să nu uiți că Eu sunt cu tine mereu. Căzut ești, rănit sub zâmbete uitate? Și singur te simți, iar tăcerile dor...? Să nu uiți că Eu sunt cu tine în toate,  Și putere-ți voi da să treci prin cuptor. Știu că vor fi multe necazuri în lume,  Vor fi multe poveri de purtat și de dus; Dar tu să-ndrăznești, stai treaz, nu te teme, Căci prin Mine învingi, și prin Mine-ajungi Sus! (Februarie 2016, Buciumi-Sălaj, România)

Slujire.-de Lidia Maria Bărbînţă

Slujirea-i renunţare la tine, nu la alţii: Iubește-ţi, dar, cu fapta vrășmașii tăi și fraţii. Slujește prin iubire, iubește prin slujire, Și n-aștepta vreodată răsplăţi sau mulţumire. Slujirea să îţi fie mereu în chip smerit, Precum a fost a Celui ce Primul te-a iubit. Slujește și când altul a pus mâna pe piatră; Cu ultimele forţe, dă-i Pâine de la Vatră. Slujește-n orice clipă. Și orișiunde-n lume, Să lași un strop de soare pe cerul care-apune! (21februarie 2016, Jibou-Sălaj, România)

Povestea felinarului- de Lidia Maria Bărbînță

Ascuns după confortul călduței inerții, Înțepenit stătea la margine de drum, Cu trupul ruginit de vremi și vijelii, Un felinar murdar, cu ochii plini de fum. "Am fost cândva lumină", începe el umil. "Și-am strălucit în noapte oricât mi-a fost de greu, Dar azi, stau trist și singur, bezmetic și labil, Căci am ales lumina cea fără Dumnezeu. Din clipa-aceea sumbră când am ales să fiu Lumină pentru lume, eu singur, fără Domnul, N-am mai avut nimic din focu-acela viu Care-aducea lumina- și am rămas cu fumul.  Azi iar te chem, o, Doamne- Tu ești Lumina vie,  Aprinzătorul veșnic ce-aprinzi orice altar! Ah, vino! Căci mi-e lampa uscată și pustie; Și fă te rog din mine un strașnic felinar." .......... Un foc din Cer coboară și-aprinde-un felinar,  Temeinic curățind tot praful de rugină... Ce minunat lucește întreaga stradă iar- Și trecătorii lumii primesc voioși Lumină... ...